îndrumător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumează, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat,
n.) Lucrare care îndrumează într-un domeniu; îndrumar. –
Îndruma +
suf. -ător.îndrumător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndrumătór1 adj. m.,
s. m.,
pl. îndrumătóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. îndrumătoáreîndrumător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*îndrumătór2 s. n.,
pl. îndrumătoáre