îndruga - explicat in DEX

îndruga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

îndruga (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
îndruga, îndrug v. t. a pronunța nedeslușit cuvintele; a îngăima; a exprima prost ceva

îndruga (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
îndrugá, îndrug, vb. tranz. – A toarce firul spre dreapta. – În- + drugă „fus” (< sl. drogǔ, ucr. druk).

îndruga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

îndrugà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
îndrugà v. 1. a toarce cu druga, a toarce gros: din drugă îndrugând, din furcă lucrând PANN; 2. fig. a vorbi nimicuri, a spune fleacuri: a îndruga verzi și uscate. [Sensul metaforic e un ecou dela șezători, unde se lucrează țesând și totdeodată se petrece spunând la glume și povești].