îndruga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I.
Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături;
p. ext. a toarce grosolan și în grabă.
2. (
Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă;
p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊
Expr. A îndruga (
la)
verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. –
În + drugă.îndruga (Dicționar de argou al limbii române, 2007)îndruga, îndrug v. t. a pronunța nedeslușit cuvintele; a îngăima; a exprima prost ceva
îndruga (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)îndrugá, îndrug, vb. tranz. – A toarce firul spre dreapta. – În- + drugă „fus” (< sl. drogǔ, ucr. druk).
îndruga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndrugá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
îndrúgăîndrugà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndrugà v.
1. a toarce cu druga, a toarce gros:
din drugă îndrugând, din furcă lucrând PANN;
2. fig. a vorbi nimicuri, a spune fleacuri:
a îndruga verzi și uscate. [Sensul metaforic e un ecou dela șezători, unde se lucrează țesând și totdeodată se petrece spunând la glume și povești].