îndrepta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I.
I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦
Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă.
2. Tranz. și
refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦
Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună.
3. Refl. și
tranz. A(-și) corecta purtările.
II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊
Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (
Expr.)
A-și îndrepta pașii = a merge spre...
2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊
Expr. A îndrepta pașii cuiva =
a) a face pe cineva să meargă spre...
b) a călăuzi, a conduce (în viață).
A(
-și)
îndrepta ochii (sau
privirile)
asupra cuiva (sau
a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva.
A(
-și)
îndrepta gândul asupra cuiva (sau
a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [
Prez. ind. și:
îndreptéz] –
În + drept.îndrepta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)îndreptá (îndrept, îndreptát), vb. –
1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. –
2. A rectifica, a corija. –
3. A reface, a aranja, a restabili. –
4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcția. –
5. (
Mold.) A arăta, a semnala. –
6. (
Refl.) A se justifica. –
7. (
Refl.) A îmbunătăți, a ameliora. –
Var. (
înv.)
drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la
drept, înv. derept, cu
pref. factitiv
în-, ca
drum ›
îndruma, semn ›
însemna, etc.
Der. directă de la un
lat. *
directāre sau *
derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din
lat. *
indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă.
Directiāre apare la Virgilio Marón,
cf. *
addirectiāre ›
fr. adresser. Sensul 7 apare și în
calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendința de a conjuga
eu îndreptez. –
Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor);
îndreptătură, s. f. (
înv., corectare; îmbunătățire).
îndrepta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndreptá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. îndrépt, 3
îndreáptăîndreptà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndreptà v. (
activ)
1. a face drept:
a îndrepta copacii cei strâmbi; 2. a drege, a repara:
îndreaptă grădina ISP.;
3. fig. a corija, a rectifica:
a îndrepta o greșală; 4. a dirija:
a îndrepta un tun; 5. a arăta cuiva calea:
D-zeu te-a îndreptat la mine CR. ║ (
reciproc)
1. a se face mai bine, a deveni mai bun: vremea, bolnavul a început să se îndrepte;
2. fig.
a se corija, a șe justifica; 3. a se ridica în picioare: când cade omul, anevoie se îndreaptă
PANN; 4. a apuca încotrova: se îndreaptă spre casă;
5. a se adresa către cineva: s’a îndreptat spre noi.