îndoință(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ÎNDOÍNȚĂ,îndoințe, s. f. (Rar) Îndoială. – Din îndoi + suf. -(i)nță.
îndoință(Dicționaru limbii românești, 1939) îndoínță f., pl. e.Rar. Îndoĭală.
îndoință(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) îndoință f. stare îndoioasă.