îndoĭală - explicat in DEX

îndoială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.

îndoială (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ÎNDOIÁLĂ (‹ îndoi) s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; incertitudine, nesiguranță, dubiu. ◊ Loc. Fără îndoială = neapărat, negreșit. 2. (FILOZ.) Stare de spirit, solicitată de date (senzații sau propoziții) sau de posibilități de acțiune neconcordante, ce oscilează între ele, fără a reuși să se fixeze definitiv asupra uneia sau a alteia. ♦ (La R. Descartes) Principiu metodologic cu ajutorul căruia se caută un fundament absolut al cunoașterii. Î. metodică asupra tuturor cunoștințelor, a datelor simțurilor și chiar asupra existenței lumii era opusă dogmatismului scolastic. ♦ Bănuială.

îndoială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli

îndoĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)
îndoĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a te îndoi, nesiguranță, incertitudine. Bănuĭală, presupunere: a avea îndoĭală despre cineva. Scepticizm [!]: îndoĭala metodică a luĭ Descartes. A sta la îndoĭală, a fi nehotărît, a nu ști ce să facĭ. Fără îndoĭală, de sigur [!], se înțelege: fără îndoĭală că așa e!