îndestulător - explicat in DEX

îndestulător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

îndestulător (Dicționaru limbii românești, 1939)
îndestulătór, -oáre adj. Destul, suficient: proviziunĭ îndestulătoare. Satisfăcător: răspuns îndestulător.

îndestulător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

îndestulător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
îndestulător a. de ajuns.