îndestula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I.
Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦
Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din
îndestul.îndestula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndestulá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
îndestuleázăîndestulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndestulà v.
1. a da îndestul;
2. a fi îndestul;
3. a se sătura:
de o pradă așa bogată încă nu s’a îndestulat GR. AL.