îndestul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDESTÚL, -Ă, îndestuli, -le, adj. (
Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. –
În + destul.îndestul (Dicționaru limbii românești, 1939)îndestúl adv.
Rar. Destul, de ajuns. – S´ar putea scrie și
în destul.îndestul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!îndestúl (
înv.)
adj. m.,
pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúleîndestul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndestul adv. de ajuns:
nu ești îndestul de chinuită? BĂLC. [V.
destul].