îndemn - explicat in DEX

îndemn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).

îndemn (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) îndémn n., pl. urĭ (d. îndemn 2). Impuls, îmboldire, tragere de inimă: unde nu-ĭ îndemn, nu se lucrează cu spor.

îndemn (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) îndémn, a -á v. tr. (d. lat. *indémino, -áre, a mîna de acolo, a mișca din loc, d. mĭnare, a mîna; fr. emmener. – Îndeamnă, să îndemne). Sfătuĭesc, determin, hotărăsc: eŭ l-am îndemnat să vie, și a venit. Îndemn boiĭ, caiĭ să meargă, îĭ mîn cu vorba. V. intr. Încep și continuŭ: îndemnară la drum și ajunseră. V. refl. Prind curaj, mă încurajez în tovărășie cu altu: cînd îs cu el împreună, mă îndemn la lucru și lucrez maĭ cu spor; cînd îs doĭ caĭ la căruță, se îndeamnă unu pe altu la mers.

îndemn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îndémn s. n., pl. îndémnuri

îndemn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
îndemn n. impulsiune, instigațiune.

îndemn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
îndemn a. care nu sufere (pagubă).