încura - explicat in DEX

încura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

încura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

încurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
încurà v. 1. a pune s’alerge: prinse a-și încura caii; 2. a alerga pe întrecute. [Lat INCURRERE].