încununa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I.
Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona;
p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană.
2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (
3). [
Prez. ind. și;
încunún] –
În + cunună.încununa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încununá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
încununeázăîncununà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încununà v. 1. a (se) încorona:
încunună pe viteazu ’nvingător AL.;
2. fig. a încheia, a termina:
încunună vieața-i cu o moarte de erou OD. [V.
cunună].