încrede (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCRÉDE, încréd, vb. III.
1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (
Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare.
2. Tranz. (
Înv. și
pop.) A încredința ceva cuiva. –
În + crede.încrede (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!încréde (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se încréde, 1
pl. ne încrédem, imperf. 3
sg. se încredeá, perf. s. 3
sg. se încrezú; conj. prez. 3
să se încreádă; gen.
încrezấndu-se; part. încrezútîncrede (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încrede v. a se lăsa în buna credința altuia, a-și pune credința în:
încrede-te în el.