încorda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCORDÁ, încordez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) contracta mușchii corpului,
p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦
Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦
Tranz. (Rar) A stimula, a întări.
2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor.
3. Tranz. A lega coardele viței de vie.
4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă), a se înăspri. –
În + coardă.încorda (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÎNCORDÁ vb. I. tr., refl. a(-și) aduce mușchii, corpul într-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a înțelege, pentru a-și aduce aminte. III. tr. a întinde un arc, un cablu; (p. ext.) a înstruna un instrument muzical. (< în- + coardă)
încorda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încordá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
încordeázăîncordà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încordà v.
1. a întinde coardele la un instrument (arc, vioară);
2. a întinde foarte, a pune toată tăria:
a-și încorda puterile; fig.
a-și încorda mintea; 3. a ținea strâns:
fugarul falnic coama ’și încorda AL.;
4. alega strâns:
a încorda via; 5. a se înțepeni:
se încordează și apoi moare.