înconjur - explicat in DEX

înconjur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și; inconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

înconjur (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) încónjur (vest) și încúnjur (est) n., pl. urĭ (d. înconjor). Ocol, mergere saŭ stare în prejur [!]: a face înconjuru lumiĭ. Fără înconjur, de-a dreptu, pe față: a vorbi fără înconjur.

înconjur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
încónjur s. n., pl. încónjururi

înconjur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
înconjur n. ocol: fără înconjur.