încondeietură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat
1; (
concr.) desen executat pe ouăle de Paști, pe obiecte de ceramică. –
Încondeia +
suf. -ătură.încondeietură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încondeietúră s. f.,
g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri