încoace (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde mă aflu; în direcția mea. ◊ (În
loc. adv.)
Încoace și încolo = dintr-o parte în alta. (
Pop. și
fam.; substantivat,
n.)
A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător. ◊
Expr. Ce mai încoace (
și)
încolo = de ce atât a vorbă? e inutilă orice discuție.
2. Înspre momentul de față, mai apropiat de epoca noastră. [
Var.:
încoá adv.] –
Lat. in-eccu(m)-hocce.încoace (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)încoáce adv. – Înspre mine. –
Megl. ancoați. De la
acoace, cuvînt păstrat în cîteva
comp. ca
în(tr’) a coace, și aceasta de la
eccum hocce (Pușcariu,
ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; după Philippide,
Principii, 92, de la
in ecce hacce).
Încoa (
mr. ncoa, megl. anco),
adv. (înspre mine) pare să fie reducere a cuvîntului anterior (
der. de la
eccum illac propusă de DAR pare mai puțin probabilă, întrucît sensul ar fi trebuit să fie cel de
încolo; astfel încît autorul trebuie să admită o încrucișare cu
încoace). –
Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu
prep. de, cf. dincolo.încoace (Dicționaru limbii românești, 1939)încoáce adv., V.
coace.încoace (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încoáce (-coa-) adv.încoace (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încoace adv.
1. în această direcțiune:
vino încoace; încoace și încolo, în toate părțile;
2. în spre acum:
dela o vreme încoace. [
Coace = lat. ECCUHICCE].