încleșta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊
Expr. (
Refl.)
A i se încleșta (cuiva)
fălcile (sau
gura) = a i se înțepeni maxilarele;
p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦
Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument.
2. Refl. A se agăța cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva).
3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦
Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. –
În + clește.încleșta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încleștá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
încleșteázăîncleștà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încleștà v.
1. a strânge cu putere, a înțepeni:
a încleșta gura, dinții; 2. fig. a se întărâta:
războiul se încleștează mai cu foc NEGR. [Lit. a strânge cu cleștele].