închinăcĭune - explicat in DEX

închinăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

închinăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

închinăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
închinăciune f. 1. plecăciune din respect și iubire; 2. adorațiune, rugăciune. [Lat. INCLINATIONEM].

închinăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
închinăcĭúne f. (lat. in-clinátio, -ónis, inclinațiune). Salutare cu plecăcĭune. Rugăcĭune către Dumnezeŭ.