închide (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCHÍDE, închíd, vb. III.
1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi.
2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊
Expr. A închide paranteza =
a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit;
b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări.
A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn.
A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi.
A închide (cuiva)
gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva).
A închide ochii =
a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari;
b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea;
c) (de obicei în construcții negative) a dormi;
d) a muri.
A închide (cuiva)
ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (
Refl.)
A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦
Refl. (Despre răni) A se cicatriza.
3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local;
p. ext. a suspenda activitatea, a desființa.
4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc.
5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare;
fig. a ține departe de lume. ♦
Refl. A se retrage, a se izola. ♦
Fig. A conține, a cuprinde ceva.
6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦
Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda.
7. Refl. (Despre cer,
p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate,
p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. –
Lat. includere.închide (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)închíde (închíd, închís), vb. –
1. A mișca o ușă, o fereastră, un capac, etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. –
2. A împrejmui, a înconjura cu un gard. –
3. A interzice, a opri. –
4. A termina, a sfîrși, a pune capăt. –
5. A băga la închisoare. –
6. A vîrî, a ascunde într-un spațiu închis. –
7. A astupa. –
8. (
Refl.) Despre răni, a se cicatriza. –
9. (
Refl.) Despre culori, a deveni mai închisă ori mai intensă. –
Mr. ncl’id, ncl’ișu, ncl’idire; megl. ancl’id, ancl’iș, istr. (ă)ncl’id, (ăn)cl’iș. Lat. includĕre, cu sensurile lui
cl(a)udĕre (Pușcariu 816; Candrea-Dens., 368; REW 1967; DAR),
cf. it. chiudere, prov. claure, fr. clore, cat. clourer, v. port. chouvir. –
Der. închis, adj. (care acoperă o deschizătură, încuiat; de culoare închisă, întunecat; taciturn, abătut, trist);
închis, s. m. (ostatic, prizonier);
închizătoare, s. f. (dispozitiv de închidere);
închizătură, s. f. (împrejmuire);
închisoare, s. f. (detenție; temniță, carceră; împrejmuire). –
Cf. deschide.închide (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)închíde (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. închíd, 1
pl. închídem, perf. s. 1
sg. închiséi, 1
pl. închíserăm; conj. prez. 3
să închídă; ger. închizấnd, part. închísînchide (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)închide v.
1. a coprinde într’un spațiu dat:
l’a închis într’o cetate; 2. a astupa ceea ce e deschis:
a închide ușa; 3. a opri trecerea:
a închide un drum; 4. fig. a pune capăt:
a închide o discuție; 5. a se cicatriza (de o rană). [Lat. INCLUDERE].