începe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCÉPE, încép, vb. III.
1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva.
A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦
Intranz. și
refl. A porni. –
Lat. incipere.începe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)încépe (încép, începút), vb. –
1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. –
2. A întreprinde, a se apuca de. –
3. (Înv.) A concepe. –
Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168,
cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între
lat. incipĕre cu
concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. –
Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial);
începută, s. f. (
înv., început;
înv., concepție);
începătură, s. f. (
înv., început, origine);
ceptură, s. f. (izvor al unui rîu),
cf. Iordan,
BL, VI, 33;
începenie (
var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare),
s. f. (început);
începător, adj. (care începe);
neînceput, adj. (neatins).
începe (Dicționar de argou al limbii române, 2007)începe, încep v. t. (er.) a dezvirgina.
începe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încépe (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. încép, 1
pl. încépem, imperf. 3
sg. începeá; part. începútîncepe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)începe v.
1. a face primul pas într’o lucrare:
a începe o clădire; 2. a fi la început:
a-și începe ziua; 3. a lua începutul:
iarna începe la 22 Decembrie. [Lat. INCIPERE].