încătușa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I.
Tranz. A pune cuiva cătușe;
p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦
Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. –
În + cătușă.încătușa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încătușá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
încătușeáză, 1
pl. încătușắm; conj. prez. 3
să încătușéze; ger. încătușấndîncătușà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încătușà v.
1. a pune în câtuși;
2. fig. a ținea strâns.