încărcătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare.
2. (
Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație.
3. Capacitate de încărcare. –
Încărca +
suf. -ătură.încărcătură (Dicționaru limbii românești, 1939)încărcătúră f., pl.
ĭ. Materia cu care încarcĭ, care e încărcată:
încărcătura uneĭ corăbiĭ, uneĭ puștĭ. V.
lăduncă.încărcătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încărcătúră s. f.,
g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúriîncărcătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încărcătură f. cât se încarcă.