încăiera (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I.
Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦
Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. –
În + caier.încăiera (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încăierá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. încáier, 3
încáierăîncăierà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încăierà v.
1. a se lua la bătaie, apu-cându-se de păr:
era cât pe ce să se încaiere la bătaie CR.;
2. a începe lupta:
oștile se încăierară. [Lit. a pune în caier (și cu sensul de «smoc de păr»): meta¬foră luată din tehnica țesutului].