încâina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCÂINÁ, încâinez, vb. I.
Refl. (Rar) A deveni rău, câinos. ♦ A se încăpățâna. –
În + câine.încâina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!încâiná/încâiní (a se ~) (
înv.,
pop.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
se încâineáză/se încâinéște, imperf. 3
sg. se încâiná/se încâineá; conj. prez. 3
să se încâinéze/să se încâineáscăîncâinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încâinà v. a se încăpățâna:
se încâinase și nu vrea să dea inelul ISP. [V.
câine].