înapoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNAPÓI adv. 1. În direcție contrară înaintării; în spate, îndărăt. ◊
Loc. vb. A da înapoi =
a) a se retrage;
b) fig. a ceda (într-o discuție) într-o acțiune;
c) fig. a fi în declin, a regresa. ♦ (
Înv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus.
2. La locul de proveniență; în locul unde a fost mai înainte. ◊
Loc. vb. A da (ceva)
înapoi = a restitui; a înapoia. ◊
Expr. A-și lua vorba înapoi = a-și retrage vorba, făgăduiala făcută; a reveni asupra celor spuse, rectificându-le.
3. Cu o treaptă îndărăt, într-un loc inferior altora ca valoare.
4. Mai demult, la o dată anterioară celei prezente. –
În + apoi.înapoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!înapói (î-na-/în-a-) adv.înapoi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înapoi adv. indică:
1. o direcțiune retrogradată, la spate:
a privi înapoi; 2. o mișcare de retragere:
s’a întors înapoi; 3. de întârziere:
ceasornicul a rămas înapoi; 4. de alungare:
înapoi, sceleratule! [V.
apoi].
înapoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)înapóĭ, prep. cu gen. (
în și
apoĭ). Dinapoĭ, după (cu stare saŭ mișcare):
înapoĭa mea, înapoĭa caseĭ. Înapoi! Înapoĭa mea (adică
du-te!) – Și
rapóĭ (est) ca strigăt caluluĭ să se dea înapoĭ = „nazat”. V.
dinapoĭ și cp. cu
dinainte, înainte.