înțepătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură.
2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. –
Înțepa +
suf. -ătură.înțepătură (Dicționaru limbii românești, 1939)înțepătúră f., pl.
ĭ. Locu pe unde a intrat țeapa, ghimpele, acu:
curgea sîngele pin [!] înțepătură.înțepătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înțepătúră s. f.,
g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúriînțepătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înțepătură f. efectul înțepării (și fig.).