înțărcui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV.
Tranz. A înconjura cu un țarc. –
În + țarc + suf. -ui.înțărcui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înțărcuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. înțărcuiésc, imperf. 3
sg. înțărcuiá; conj. prez. 3
să înțărcuiáscă