înșelătorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. –
Înșelător +
suf. -ie.înșelătorie (Dicționaru limbii românești, 1939)înșelătoríe f. Înșelăcĭune. Escrocherie, șarlatanie:
înșelătorie la joc, la loterie.înșelătorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înșelătoríe s. f.,
art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríileînșelătorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înșelătorie f. înșelăciune, mai ales la joc.