înălțare - explicat in DEX

înălțare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paști; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.

înălțare (Dicționaru limbii românești, 1939)
înălțáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înălța. Înălțarea Domnuluĭ, Ispasu, o sărbătoare la 40 de zile după Paște; Înălțarea saŭ Ziŭa Cruciĭ, o sărbătoare la 14 Septembre [!] în amintirea uneĭ ceremoniĭ care s´a făcut la Ĭerusalim în onoarea cruciĭ supt [!] Eracliŭ. V. exaltare.

înălțare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri

înălțare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
înălțare f. 1. acțiunea de a înălța; 2. numele a două sărbători: înălțarea Crucii (14 Sept.) și Înălțarea Domnului (40 zile după Paști).