înălțător - explicat in DEX

înălțător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

înălțător (Dicționaru limbii românești, 1939)
înălțătór, -oáre adj. Fig. Sublim, impunător: spectacul înălțător. S. n., pl. oare. Aparat adaptat la țeava puștiĭ (la mijloc, nu la vîrf) care servește la ochit la distanțe marĭ (V. cătare).

înălțător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
înălțătór¹ adj. m., pl. înălțătóri; f. sg. și pl. înălțătoáre

înălțător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

înălțător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
înălțător a. care înalță.