înăbușitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (
1); sufocant, asfixiant. –
Înăbuși +
suf. -tor.înăbușitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă; sufocant. – Din
înăbuși +
suf. -(i)tor.înăbușitor (Dicționaru limbii românești, 1939)înăbușitór și
năbușitór, -oáre adj. Care te înăbușă, asfixiant, sufocant:
căldură înăbușitoare.înăbușitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înăbușitór adj. m.,
pl. înăbușitóri; f. sg. și
pl. înăbușitoáre