împuternici - explicat in DEX

împuternici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

împuternici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă

împuternicì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.