împușca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊
Expr. (
Tranz.;
fam.)
A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente.
2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc;
fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus:
împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă.
3. Intranz. (
pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji.
4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. –
În + pușcă.împușca (Dicționar de argou al limbii române, 2007)împușca, împușc v. r. a bea, a consuma băuturi alcoolice.
împușca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996)ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I.
I. Tranz. și
refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊
Expr. (
Tranz.;
fam.)
A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente.
2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc;
fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus:
Împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă.
3. Intranz. (
pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji.
4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. –
În + pușcă.împușca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împușcá (a ~) (a trage cu pușca)
vb.,
ind. prez. 2
sg. împúști, 3
împúșcă; conj. prez. 3
să împúșteîmpușcà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împușcà v.
1. a trage cu pușca;
2. a (se) ucide cu o lovitură de pușcă.