împrieteni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [
Pr.:
-pri-e-. –
Var.: (
reg.)
împrietiní vb. IV] –
În + prieten.împrieteni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împrietení (a ~) (-pri-e-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. împrietenésc, imperf. 3
sg. împrieteneá; conj. prez. 3
să împrieteneáscăîmprietenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împrietenì v. a (se) face prieten.