împreună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPREÚNĂ adv. La un loc; laolaltă, depreună, delaolaltă. –
În + preună (<
pre +
una).
împreună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)împreúnă adv. – La un loc, laolaltă. –
Var. (
înv.)
preună. Megl. priună. De la
un, prin intermediul compunerii
preună (
cf. sp. en uno). După Philippide,
Principii, 92, de la o compunere
lat. *
in per una. A circulat și în trecut (
sec. XVI-XVII) cu formele
depreună, indepreună, adepreuna. –
Der. împreuna, vb. (a uni, a aduna, a strînge la un loc; a amesteca, a lega, a asocia;
înv., a primi;
refl., a se însoți, a face companie;
refl., a se împerechea, a face actul sexual);
împreunăciune, s. f. (
înv., act sexual);
împreunătură, s. f. (conjuncție; articulație);
împreunător, adj. (care împreunează);
neîmpreunare, s. f. (separație);
despreuna, vb. (a separa, a despărți).
împreună (Dicționaru limbii românești, 1939)împreúnă adv. (
în, pre și
una). La un loc, în unire:
a locui împreună cu altu, a pleca împreună cu altu. Odată, în acelașĭ timp saŭ și loc:
a pleca împreună cu altu. – Vechĭ
depreúnă.împreună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împreúnă adv.împreună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împreună adv. în unire cu altul, în societate:
a merge, a lucra împreună. [Lit. întrunit].