împotrivitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și
f.,
adj. (
Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă;
p. ext. dușman. [
Var.:
împrotivitór, -oáre s. m. și
f.,
adj.] –
Împotrivi +
suf. -tor.împotrivitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împotrivitór (rar)
(-po-tri-) adj. m.,
s. m.,
pl. împotrivitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. împotrivitoáre