împlini (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV.
1. Tranz. A atinge vârsta de...
2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară.
3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊
Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient.
4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦
Fig. A se desăvârși.
5. Tranz. și
refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini.
6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (
Înv. și
reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați.
7. Tranz. (
Reg.; în
expr.)
A o împlini (
cu cineva) = a o păți (cu cineva),
v. păți. (
Refl.)
I s-a împlinit = i s-a înfundat,
v. înfunda. –
Lat. *
implenire (<
plenus) sau
în +
plini (
înv. „împlini” <
plin).
împlini (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împliní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. împlinésc, imperf. 3
sg. împlineá; conj. prez. 3
să împlineáscăîmplini (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împliní v.
1. a face, a ținea pe deplin:
a împlini o promisiune, o condițiune; 2. a avea pe deplin:
copilul împlinia 15 ani; 3. a executa:
a împlini o poruncă; 4. a completa:
a împlini banii ce lipsiau; 5. a se realiza:
toate li sáu împlinit; 6. a lua sfârșit:
acuși o împlinești cu mine AL. [Vechiu-rom.
plinì = lat. PLENESCERE].