împilător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat,
m.) Care împilează; asupritor. –
Împila +
suf. -ător.împilător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împilătór adj. m.,
pl. împilătóri; f. sg. și
pl. împilătoáreîmpilător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împilător a. și m. care împilează, tiran.