împărți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦
Tranz. (Rar) A clasifica. ♦
Tranz. (Aritmetică) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire.
2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊
Expr. A nu avea ce împărți sau a
nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦
Refl. A se răspândi, a se împrăștia.
3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. –
Lat. impartire.împărți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împărțí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. împárt, imperf. 3
sg. împărțeá; conj. prez. 3
să împártăîmpărțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împărțì v. ă face părți:
1. Aritm. a divide;
2. a distribui:
a împărți premii; 3. a separa un ce comun:
ce avem de împărțit cu el? [Lat. IMPARTIRE].