împăciui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (
1). [
Pr.:
-ciu-i-] –
În + pace +
suf. -ui.împăciui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împăciuí (a ~) (rar)
(-ciu-i) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. împăciuiésc, imperf. 3
sg. împăciuiá; conj. prez. 3
să împăciuiáscăîmpăciuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împăciuì v. a restabili pacea (între două persoane).