îmbucurător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care face bucurie. –
Îmbucura +
suf. -ător.îmbucurător (Dicționaru limbii românești, 1939)îmbucurătór, -oáre adj. Care-țĭ produce bucurie.
îmbucurător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbucurătór adj. m.,
pl. îmbucurătóri; f. sg. și
pl. îmbucurătoáreîmbucurător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îmbucurător a. care îmbucură.