îmbrâncitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. –
Îmbrânci +
suf. -tură.îmbrâncitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbrâncitúră s. f.,
g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri