îmblătitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care îmblătește. –
Îmblăti +
suf. -tor.îmblătitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmblătitór (
înv.)
s. m.,
pl. îmblătitóriîmblătitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îmblătitor m. treerător.