îmbietură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [
Pr.:
-bi-e-] –
Îmbia +
suf. -tură.îmbietură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbietúră (rar)
(-bi-e-) s. f.,
g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri