îmbietor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [
Pr.:
-bi-e-] –
Îmbia +
suf. -tor.îmbietor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbietór (-bi-e-) adj. m.,
pl. îmbietóri; f. sg. și
pl. îmbietoáreîmbietor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îmbietor a. care îmbie.