îmbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBI, -E num. col. (
Înv.) Amândoi, ambii. –
Lat. *
ambi, ambae.îmbi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)îmbi (-be), num. – Amîndoi. –
Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul
neol. ambii. Cf. îmbina.îmbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbi (
înv.)
adj. m.,
f. 'îmbeîmbĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)î́mbĭ, î́mbe num. (lat.
ambo, ambae).
Vechĭ. Ambiĭ, ambele:
de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și
amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu:
frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.:
îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din
de îmbe)
părțĭ.