îmbârliga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3
îmbârlígă, vb. I.
Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. –
În + bârliga.îmbârliga (Dicționar de argou al limbii române, 2007)îmbârliga, îmbârlig v. t. (intl.) 1. a denunța pe cineva atribuindu-i comiterea unor fapte.
2. a ațâța, a instiga.
îmbârliga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbârligá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
îmbârlígă