înțelegere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de
a (
se)
înțelege și rezultatul ei. ♦ (
Înv.) Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune.
2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva.
3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire.
4. Pace, armonie
1. –
V. înțelege.înțelegere (Dicționaru limbii românești, 1939)înțelégere f. Pricepere, inteligență:
înțelegerea lucrurilor. Învoĭală, acord, concordie:
a trăi în (bună) înțelegere. Legăturĭ secrete:
a avea înțelegere cu conspiratoriĭ. A lua înțelegere cu cineva, a te înțelege, a te învoi, a conveni.
înțelegere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înțelégere s. f.,
g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeriînțelegere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înțelegere f.
1. acțiunea, puterea și starea de a înțelege:
înțelegerea lucrurilor; 2. fig. acord de sentimente, unire de vederi:
trăiesc în bună înțelegere; 3. legături secrete:
a avea înțelegere cu conspiratorii.