încovoia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I.
Refl. și
tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui;
spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ♦
Refl. Fig. A se umili. [
Prez. ind. și:
încovoiez] –
Cf. sl. kovati „a făuri”.
încovoia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încovoiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. încovói, 3
încovoáie, 1
pl. încovoiém; conj. prez. 3
să încovoáie; ger. încovoíndîncovoià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încovoià v. a (se) îndoi, a (se) pleca în jos:
își încovoaie genuchii.4 [Dintr’un primitiv covoià,
vechiu-rom. covăì,
de origină necunoscută].